Amadeus anunță rezultate financiare solide în prima jumătate a anului 2017

Amadeus IT Group, S.A., un partener tehnologic de vârf pentru industria turismului global, a obținut un profit ajustat de 574,0 milioane de euro în prima jumătate a anului 2017. Aceasta reprezintă o creștere de 16,1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din ianuarie până în iunie, veniturile Amadeus au crescut cu 9,5%, la 2,490.7 milioane EUR, în timp ce EBITDA a crescut cu 10,1%, ajungând la 998,9 milioane EUR.

Luis Maroto, președinte și CEO al Amadeus, a comentat:  ”Progresul companiei Amadeus în prima jumătate a anului 2017 a fost pozitiv. Afacerile noastre au avut rezultate bune și au realizat cu succes etapele importante, cum ar fi migrarea zborurilor interne ale companiei Southwest Airlines către Altéa. Segmentul de distribuție a continuat să crească într-un ritm mai alert decât industria, ceea ce ne-a permis să ne îmbunătățim poziția competitivă. În zona de IT Solutions, am avut implementări importante care au contribuit la extinderea amprentei noastre internaționale. În prima jumătate a anului, 56,8% dintre pasagerii noștri au fost îmbarcați în afara Europei. Așteptăm cu încredere rezultatele din a doua jumătate a anului.

Distribuție

  • Veniturile au crescut la 1.635,5 milioane euro, cu 7,6% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2016.
  • Rezervările efectuate de agențiile de turism au înregistrat creșteri de 5,7%, până la 295,2 milioane, depășind creșterea industriei GDS de 4,3%.

Performanța segmentului de distribuție a fost susținută de creșterea numărului de rezervări ale agențiilor de turism, în toate regiunile. Aceasta a contribuit la o creștere a poziției competitive pe acest segment cu 0,5 puncte procentuale, până la 43,6%. America Latină și Asia/Pacific au continuat să fie regiunile cu cea mai rapidă evoluție, în creștere cu 14,7%, respectiv cu 10,0%.

Corporate IT

Am continuat să ne consolidăm portofoliul de clienți corporativi. În aprilie, am anunțat un parteneriat cu compania Daimler, cu scopul de a redefini în totalitate procesele lor interne privind deplasările în interes de afaceri. Amadeus furnizează un motor de căutare și de rezervare, dar și interfața cu utilizatorul, utilizând tehnologii avansate. În timpul procesului de căutare, angajații companiei primesc acum numai cele mai relevante oferte de călătorie. Aceasta standardizează procesele de rezervări pentru angajații Daimler din întreaga lume, atrăgând economii importante de timp și resurse.

Airline IT

Creșterea numărului de pasageri îmbarcați a fost susținută de consolidarea Navitaire New Skies (consolidat de la sfârșitul lunii ianuarie 2016), precum și de creșterea organică de 8,1%, prin noi implementări ale sistemelor de servicii pentru pasageri (Passenger Service Systems – Altéa sau New Skies) în 2016.

Southwest Airlines a migrat procesul de gestionare a  zborurilor interne către sistemul Altéa în luna mai. Noul sistem de rezervare al Southwest va permite operatorului să-și optimizeze programele de zbor și să gestioneze operațiunile între orice origine și destinație dată. De asemenea, va contribui la buna administrare a serviciilor auxiliare și la automatizarea revizuirilor de rezervări, în cazul în care apar disfuncționalități și întreruperi ale zborurilor.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana