bpv Grigorescu Ștefănică a asistat Fair Value Com în tranzacția cu S&T România

bpv Grigorescu Ștefănică a asistat Fair Value Com, companie românească cu o cifră de afaceri de peste 11 milioane de lei în 2017, în tranzacția prin care a fost preluată integral de către S&T România, subsidiara locală a renumitului furnizor de sisteme și integrator de soluții software austriac. Acesta din urmă, a dobândit astfel poziția de lider pe piața implementărilor de soluții software SAP din România.

Fair Value Com, companie cu capital integral românesc, a dominat, în cei 13 ani de la înființarea sa, segmentul companiilor private utilizatoare de soluții SAP, asigurându-le acestora implementarea și mentenanța acestor soluții. Deși activitatea companiei a fost susținută de un număr relativ mic de angajați, ajungând la 19 angajați în 2017, aceasta a reușit dezvoltarea unui portofoliu impresionant de clienţi, realizând 35 de implementări SAP în 5 industrii diferite.

Asistența juridică a Fair Value Com în această tranzacție a fost asigurată de Alexandru Rusu, Partener în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică, prin suportul juridic acordat în revizuirea și negocierea documentelor tranzacției. Aceasta s-a derulat pe parcursul a câteva săptămâni, în perioada iulie-august 2018.

Fair Value este un client cu care am lucrat excelent de-a lungul a 10 ani şi mă bucur că i-am sprijinit şi în această tranzacție. Timpul scurt în care aceasta s-a desfășurat a impus rezolvarea problemelor în timp record, meritul încheierii cu succes a vânzării aparținând ambelor părți participante la negociere”, a afirmat Alexandru Rusu, Partener, bpv Grigorescu Ștefănică.

“ În această tranzacție a fost foarte important pentru noi să avem alături un partener de încredere, care să ne asigure consultanța juridică necesară încheierii tranzacției, în condițiile în care timpul a fost unul neobișnuit de scurt pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare și a fost nevoie de o viteză de reacție ridicată. Am lucrat în mai multe proiecte cu Alexandru Rusu și echipa bpv Grigorescu Ștefănică și am făcut o echipă excelentă împreună, obținând rezultatele pe care ni le-am dorit de fiecare dată“, a adăugat Metodiu Mehmet, fondator Fair Value Com.

bpv Grigorescu Ștefănică are în portofoliul său unele dintre cele mai sonore nume din industria de IT din plan internațional. În ultimii doi ani, avocații bpv Grigorescu Ștefănică din echipa TMT au oferit consultanță juridică pentru companii precum Google, Atos, Amazon, Facebook, Hootsuite, Garmin, Zitec, FintechOS, Fullscreen Digital, Autodesk, Mapbox,  Acton, Riverbed Technology.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana