Canon prezintă beneficiile imprimării în format mare în cadrul FESPA Digital 2014

În cadrul expoziției FESPA Digital 2014 (20-23 Mai, 2014, Munchen), evenimentul dedicat tehnologiilor de imprimare în format mare, Canon Europe va prezenta vizitatorilor o soluție completă și unitară de echipamente și servicii pentru imprimarea în format mare. Vizitatorii de la standul Canon Europe (Hall B1, Stand 310) vor putea descoperi și testa întreg portofoliul de produse de format mare, software-uri dedicate, precum și oferta de servicii specializate, în domeniu.

Compania Canon Europe își propune să fie un model pentru clienții săi atunci când vine vorba de dezvoltarea afacerilor proprii și se dedică inovațiilor din domeniul imprimării în format mare. Canon Europe va prezenta în cadrul FESPA Digital 2014 o varietate de povești de succes ale clienților și aplicații specializate, incluzând diferite modele de tapet personalizat și pardoseli laminate, toate perfecționate prin tehnologia imprimării în format mare. Unul dintre clienții fideli Canon, Marco de Wert, din partea Sanders Group (www.magnetservice.com), va relata publicului din Digital Conference Theatre (marți, 22 Mai, orele 15:00 – 15:00) experiența proprie alături de tehnologia de imprimare în format mare și modul în care aceasta a reușit să îi transforme afacerea într-una de succes.

Cu experiența și tehnologia Océ, complet integrată în portofoliul său, Canon este mai bine poziționat ca oricând pentru a oferi furnizorilor de servicii de imprimare (PSP) posibilitatea de a-și extinde ofertele de servicii.

Indiferent de afacerile principale ale clienților, produsele de la standul Canon vor oferi inspirația și inovația necesare pentru a identifica acele sectoare de dezvoltare ale afacerilor proprii pe o piață de imprimare în format mare aflată într-o continuă evoluție. Standul va fi găzduit de experți Canon care vor demonstra vizitatorilor modalitățile prin care eforturile combinate între soluțiile de imagistică oferite de Canon și tehnologia Océ furnizează clienților suportul necesar printr-un parteneriat de top.

Portofoliul variat de soluții tehnologice de imprimare în format mare prezentat la standul Canon va oferi imprimante cu jet de cerneală și imprimante UV cu suport plat, software pentru flux de lucru de imprimare, sisteme de tăiere digitală pentru o varietate largă de suporturi. Dintre punctele de interes, amintim:

  • Océ Arizona 480GT – versatilitate remarcabilă a aplicațiilor și productivitate la o calitate a imaginii fără compromisuri; cea mai versatilă imprimantă UV, cu opt canale de cerneală independente și funcția de pigmentare și lăcuire pe o varietate de media, inclusiv suprafețe de sticlă, materiale lenticulare și membrane stratificate. Aceasta poate fi folosită cu mare succes pentru personalizarea punctelor de vânzare (POS), semnalistică și alte execuții speciale.
  • Océ ColorWave 900 – plotter color cu viteză de imprimare brută de peste 1,000 de metri pătrați pe oră și software-ul pentru un flux de lucru profesional, pentru productivitate fără concurență.
  • Océ ColorWave 650 Poster Printer – imprimanta productivă de postere format mare; cu tehnologia de imagistică Océ Crystal Point, pentru cele mai bune postere destinate punctelor de achiziție și celor de vânzare și imprimare de serii mici.
  • Océ ProCut – un sistem automatizat de tăiere care permite eficientizarea procesului de lucru al imprimantelor digitale de format mare, de la imprimare la finisare, oferind decupaje de o calitate superioară, versatilitate și productivitate pentru toate  aplicațiile grafice de afișaj.
  • Canon imagePROGRAF iPF9400 – concepută pentru productivitate maximă și imagini mari de înaltă calitate; imprimanta integrează sistemul inovator Canon de cerneală cu pigmenți în 12 culori, LUCIA EX, cu tehnologia de procesare a imaginii – pentru a oferi cele mai bune rezultate în aplicații de producție, fotografie și artistice.

Pierre-Olivier Esteban, Marketing Director of Technical Document Systems (TDS) and Display Graphic Systems (DGS), Canon Europa, comunică următoarele:  “Piața imprimantelor de format mare este unul dintre sectoarele industriei aflat în continuă dezvoltare datorită varietății și numărului generos de aplicații care pot fi realizate pe imprimantele digitale de format mare. Mulțumită îmbinării de succes între sisteme de imprimare și de finisare, software-uri pentru flux de lucru și RIP, suporturi și service specializat, pe care le punem la dispoziția clienților, Canon este poziționat în mod ideal drept un furnizor complet și complex, capabil să răspundă tuturor cerințelor din domeniul imprimării în format mare pentru artă grafică, atât pentru interior, cât și pentru exterior, pentru a ajuta companiile în eforturile de dezvoltare pe termen lung. Dorim să ne ajutăm clienții să devină furnizori de servicii excepționale și îi invităm, pe această cale, să ne viziteze standul Canon pentru idei și inspirație; garantăm că vor fi plăcut impresionați.”

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2019 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana