Ce înseamnă High Performance Computing

High Performance Computing înseamnă folosirea unor calculatoare cu o putere foarte mare de calcul, pe o infrastructură cu o rețea cu bandă largă de transfer de date și latență redusă, capacitate de stocare ridicată și viteză rapidă de acces, cu scopul de a soluționa probleme din domenii precum știință, tehnologie, astronomie, aeronautică, afaceri și medicină.

Deși punctual utilizarea HPC poate fi întâlnită în numeroase scenarii, utilitatea cea mai importantă se regăsește în cercetare, în căutarea răspunsurilor pentru întrebările cu adevărat importante. Oamenii veșnic însetați de cunoaștere, cei care nu se mulțumesc cu a vedea imaginea de ansamblu, ci vor să atingă și să depășească limitele ariilor lor de activate sunt cei care se pot folosi de această unealtă cel mai bine. Ei sunt avangardiștii și adevărații inovatori care își dedică viața pentru a găsi răspunsuri, oamenii care ne ridică limitele cunoașterii, care ne cresc potențialul și care ne îmbogățesc viața.

Pentru a evidenția importanța HPC, putem aminti câteva exemple din viața modernă. În știință, simulări sunt posibile la orice scară, de la nivel molecular la astronomic. Astfel, supercomputerele sunt folosite pentru a prevedea producerea de tornade sau alte dezastre naturale. În inginerie, supercomputerele sunt folosite pentru simularea diferitelor scenarii de accidente rutiere pentru a îmbunătăți siguranța vehiculelor care întră în producție. În realitate, doar o parte din testele de siguranță ale unei mașini sunt făcute cu mașini reale și manechini, majoritatea fiind făcute cu ajutorul supercomputerelor. Tot în domeniul ingineriei, ele permit proiectanților să testeze aerodinamica autoturismelor sau a avioanelor pe care ulterior le propun pentru producție. În medicină se pot folosi pentru descoperirea unor noi tipuri de medicamente și pentru urmărirea dezvoltării și transmiterii unor boli. În domeniul financiar, ele pot fi folosite pentru determinarea anumitor factori de risc, prin urmărirea unor cicluri economice.

Spearhead Systems, partener exclusiv SGI în România, este alături de cercetătorii locali, ajutându-i pe cei dedicați cunoașterii și explorării domeniului lor de activitate să își atingă potențialul exploatând corespunzător această unealtă ce poartă denumirea HPC.

„Avem instituții prestigioase în România și cercetători care au proiecte extraordinare și nu există un vendor dedicat acestui segment; existau furnizori de calcul general, de cele mai multe ori producători pentru sisteme de calcul general, dar nu neapărat firme specializate în ceea ce înseamnă HPC și mai mult decât atât, în ceea ce înseamnă paradigmele acestui domeniu, care, prin natura lui, este foarte tehnic. Furnizorii locali adresează nevoile acestui segment împrumutând de la domeniul de calcul general servere de business, care rezolvă nevoi generale și le împachetează ca HPC. Acest lucru nu înseamnă HPC, iar potențialul tehnic extraordinar al acestui domeniu rămâne neexplorat. Ne-am aliniat cu un vendor dedicat, leader din toate punctele de vedere pe acest segment, deoarece ne interesează ca cercetarea din România să aibă șansa de a beneficia de puterea acestor tehnologii care pot potența realizările viitoare, la fel ca și instituțiile prestigioase din întreaga lume în care s-au implementat aceste soluții. Și aici nu mă refer numai la institute de cercetare, ci și la organizații care se ocupă cu securitatea națională și nu numai” a declarat pentru IT Channel Marius Pană, Director General – Spearhead Systems.

Deși în primul sfert al anului 2014 piața HPC la nivel mondial a cunoscut o scădere cu 9.6%, coborând de la 2,5 miliarde USD la 2,3 miliarde USD față de aceeași perioadă din anul precedent (conform www.IDC.com), se așteaptă în perspectivă o creștere constantă. „Veniturile pentru serverele tehnice HPC se așteaptă să crească la o rată ridicată datorită rolului crucial pe care îl joacă în competitivitatea economică, precum și în progresul științific”, a declarat Earl Joseph, vicepreședinte pentru Technical Computing la IDC. Spearhead Systems este singura companie de pe piața IT din România care deține competențele tehnice necesare pentru a susține aceste soluții. Deși este o piață tânără, există directive europene care au scopul de a crește competențele HPC deoarece se știe că acesta este viitorul. Trendurile arată că există din ce în ce mai mare nevoie de analiză, de a se obține cât mai multe informații din procesarea datelor. Institutele pot accesa aceste fonduri pentru a beneficia de soluții cu o performanță nemaiîntâlnită până acum, care să le servească drept unelte în proiectele de cercetare și dezvoltare. „Aici ne vedem pe noi în timp, susținând acest segment, alături de cei care sunt deschiși să depășească constant limitele. Direcția nu este decât înainte, viteza o dăm noi”, declară în încheiere Marius Pană. Spearhead Systems acționează pe piața IT locală ca furnizor de servicii IT. Pe lângă tehnologiile HPC, cele mai populare soluții ale lor sunt soluția de monitorizare a infrastructurii IT Check_MK, soluțiile cloud intermediate de Joyent (un furnizor de public cloud), soluțiile de virtualizare Red Hat și cele de securitate de la Watchguard și Bitdefender.

Detalii suplimentare la:

www.spearheadsystems.ro

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana