Distincţie unică în România pentru LLP Dynamics

LLP Dynamics Romania, una dintre cele mai importante companii de consultanţă din Europa Centrală şi de Est, a primit recunoaşterea prestigioasă “2012 Inner Circle Microsoft Dynamics”. Acest titlu îi asigură intrarea într-un un grup de elită, format din partenerii strategici Microsoft Dynamics de pe glob, cu realizări în vânzări ce o clasează în cel mai înalt eşalon al reţelei de parteneri din care face parte. Membrii Inner Circle Microsoft Dynamics sunt recunoscuţi pentru performante de un standard ridicat de excelenţă, ei livrând soluţii ce ajută la dezvoltarea organizaţiilor.

“Suntem bucuroşi să recunoaştem LLP Dynamics ca lider în cadrul comunităţii globale de parteneri Microsoft Dynamics, pentru promovarea şi livrarea de soluţii ce garantează succesul clienţilor”, a declarat Doug Kennedy, vicepreşedinte Microsoft Dynamics Partners and Support Services. “Atingând un nivel important de vânzări, susținut de un aport valoros în inovaţie, clienţii pot fi absolut siguri ca au ales pe «cel mai bun dintre cei mai buni» când lucrează cu LLP Dynamics”.

“Ne bucurăm să avem în România un partener în Inner Circle, un grup de companii care reprezintă elita partenerilor Dynamics la nivel mondial. Având reprezentare în mai multe ţări din Centrul şi Estul Europei, LLP Dynamics aduce şi în România expertiza, know-how-ul şi cele mai bune practici  dobândite în proiecte internaţionale complexe, toate acestea ducând la o creştere a standardelor de profesionalism în implementarea soluţiilor de business Microsoft. Rezultatele obţinute în ultimele 12 luni confirmă capacitatea specialiştilor LLP Dynamics de a oferi companiilor locale şi internaţionale soluţii eficiente şi accesibile de modernizare a fluxurilor de afaceri, soluţii absolut necesare pentru optimizarea operaţionala”, a completat Ioana Răzvan, Microsoft Business Solutions Lead din partea Microsoft România.

Partener activ în President`s Club (5% cei mai importanţi parteneri Microsoft la nivel global), începând cu acest an fiscal, LLP Dynamics a demonstrat că poate depăşi acest stadiu, urcând la nivelul Inner Circle alături de jucători majori din piaţa globală de Dynamics. În România, acest titlu nu a mai fost acordat niciunui alt partener până acum.

“Anul acesta, LLP Romania aniversează 15 ani de profesionalism şi proiecte de succes. Distincţia primită este recunoaşterea oficială a valorii companiei noastre, motiv pentru care mulțumim, în primul rând, clienţilor noştri care ne-au acordat încrederea lor de-a lungul acestor ani.

Distincţia de «2012 Inner Circle Microsoft Dynamics» confirmă efortul comun al echipelor întregului grup LLP Dynamics (formate din consultanţi de business specializaţi în design/redesign de procese, consultanţi tehnici şi de aplicaţii Dynamics, programatori specializaţi Microsoft Dynamics, pre-sales, sales şi marketing) alături de care vizibilitatea în piaţă şi eforturile comune nu au rămas nerăsplătite”, a declarat Anca Lăzărescu, Sales Director LLP Dynamics Romania.

 

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana