E.ON Moldova Distribuţie optimizează proiectele majore de investiţii prin intermediul soluţiei IBM create de BPM Wave

E.ON Moldova Distribuţie S.A. a implementat soluţii IBM WebSphere Software pentru a optimiza procesul de gestiune a investiţiilor, astfel încât să obţină un control mai bun asupra planificării şi execuţiei şi să maximizeze randamentul acestora.

Compania a considerat că cel mai rapid, mai potrivit şi mai eficient mod de a îndeplini aceste obiective a fost de a implementa managementul automatizat al proiectelor de investiții. Acest demers nu a fost facil deoarece pentru E.ON, un singur flux investițional poate avea mai mult de 100 de subprocese distincte, poate implica peste 50 de roluri de business şi poate integra informaţii provenind din sisteme multiple, rezultând un nivel remarcabil de complexitate, atât din perspectiva derulării procesului, cât şi a integrării datelor. În urma analizei mai multor opţiuni, s-a evidenţiat că cea mai bună soluţie de a rezolva aceste cerinţe este o aplicație bazată pe platforma de management al proceselor de business IBM BPM.

 E.ON Moldova Distribuţie a implementat soluţia Major Capital Projects (MCPTM) creată de BPM Wave, dezvoltată pe o arhitectură bazată pe tehnologii IBM WebSphere BPM, Websphere Operational Decision Management şi Websphere Cast Iron pentru a asigura atât automatizarea fluxurilor de investiții, cât și conectivitatea îmbunătăţită între  sistemele enterprise implicate, precum SAP, aplicația de project management și cea de management al contractelor.

 Soluţia Major Capital Projects (MCPTM) include următoarele componente:

IBM BPM pentru automatizarea proceselor de investiţii: alocarea sarcinilor, transmiterea de notificări şi alerte via mesaje email, escaladarea fluxului de operaţiuni în funcţie de regulile de business, confirmarea îndeplinirii sarcinilor;

  • IBM Websphere Operational Decision Manager (WODM), care asigura definirea si inițierea evenimentelor specifice și declanșarea automată a proceselor de business, pe bază de reguli predefinite.
  • IBM Cast Iron middleware, pentru integrarea sistemelor şi a aplicaţiilor relevante, precum SAP, PM şi a aplicaţiilor de gestiune a contractelor;
  • Interfeţe create de BPM Wave peste platforma BPM și adaptate la mediul de lucru al clientului.

Echipa BPM Wave de arhitecţi, dezvoltatori şi analişti experimentați a reuşit să dezvolte şi să lanseze în producție soluţia integrată, folosită de E.ON pentru gestiunea sutelor de proiecte de investiţii şi a miilor de extensii grid în mai puţin de trei luni.

MCPTM optimizeaza timpii de execuție a investiţiilor, permite identificarea rapidă a blocajelor și oferă rapoarte consolidate, care asigură monitorizarea performanțelor realizate și includ analize predictive. Soluţia IBM permite E.ON să:

Organizeze şi să orchestreze integrat, execuția sarcinilor echipelor de proiect, pe toată durata  efectuării investiţiilor;

  • Monitorizeze în timp real îndeplinirea tuturor activităţilor şi să trimită notificări/alerte asupra întârzierilor;
  • Asigure prezentarea, în formatul corect, a livrabilelor specifice fiecărei faze de proiect,
  • Creeze rapoarte referitoare la consolidarea zilnică a datelor furnizate de sistemul GIS, cheltuielile financiare realizate comparativ cu nivelul estimat, statusul zilnic şi consolidat al proiectelor;
  • Integreze sistemul ERP şi pe cel de gestiune a documentelor

În urma implementării soluţiei MCPTM, E.ON Moldova Distribuţie a înregistrat beneficii semnificative, ce includ:

Creșterea ritmului livrarilor, controlul îmbunătăţit al costurilor, accelerarea fluxurilor de venituri

  • Creșterea productivității muncii și creșterea calității în execuție
  • Reducerea timpilor neproductivi, planificarea mai bună a proiectelor viitoare, gestiunea mai bună a riscurilor;
  • Corelare mai bună între costuri şi performanţe, managementul conformității în raport cu toate reglementările specifice în vigoare,
  • Suport decizional în timp real, randament crescut al investiţiilor și predictibilitatea cash-flow-ului

 

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana