Epson investește peste 25 de milioane de euro într-o nouă fabrică de capete de printare

Epson, prin Akita Epson, companie membră a grupului Seiko Epson, va investi peste 25,6 milioane de euro (aproximativ 3,4 miliarde de yeni) într-o nouă fabrică producătoare de capete de printare pentru imprimantele inkjet. Fabrica va fi amplasată în orașul Akita din Japonia, iar construcția ei va începe în această lună. Primele capete de printare vor fi produse în toamna anului viitor, Akita Epson triplându-și astfel capacitatea actuală de producție.

“Investiția se înscrie în strategia de dezvoltare a segmentului de imprimante inkjet și arată încrederea pe care Epson o acordă acestei tehnologii. Totodată, atât la nivel mondial, cât și în România, preferințele consumatorilor se îndreaptă tot mai mult către imprimantele cu cerneală, indiferent dacă vorbim despre folosirea acestora acasă ori la birou. Acest tip de imprimante aduce avantaje pe piața printing-ului prin costuri foarte mici, volume mari de imprimare și consum mic de energie în comparație cu imprimantele laser”, spune Simona Decuseară, Sales & Marketing Manager Epson România și Bulgaria.

Noua fabrică va produce și asambla capetele de printare pentru imprimantele inkjet, piesa centrală a echipamentelor ITS (imprimante cu alimentare continuă cu cerneală) şi business inkjet. Soluțiile Epson pe segmentul printing se bazează pe tehnologia originală Micro Piezo care folosește duze de cerneală confecționate din ceramică.

Cum funcționează

Sub influența unui impuls electric, elementul ceramic piezo se deformează, creând astfel presiunea necesară propulsării unei picături de cerneală prin duza capului de printare. În funcție de voltajul impulsului electric, picăturile de cerneală au mărimi diferite, putând ajunge până la 1,5 picolitri. În același timp – la revenirea în forma inițiala, componenta de ceramică piezo creează o presiune absorbantă care atrage în interiorul duzei eventualele resturi de cerneală. Astfel se obține un control precis al picăturilor de cerneală, o viteză de printare crescută și o fiabilitate sporită (neexistând cerneală în exces care să se usuce pe capul de printare).

Construcția noii fabrici face parte din strategia Epson de a investi permanent în dezvoltarea tehnologiilor sale originale, astfel încât să ofere clienților produse care să le depășească așteptările.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana