HP prezintă un nou portofoliu de PC-uri de business

HP îşi extinde portofoliul de echipamente de procesare complexă, portofoliu ce include peste 20 de produse noi gândite pentru a răspunde cerinţelor de design, fiabilitate, securitate şi performanţă ale utilizatorilor finali şi ale departamentelor de IT din companii de toate mărimile.

Printre produsele anunţate se numără:

  • Sisteme Ultrabook™ pentru business – inclusiv modelul HP EliteBook Folio 9470m, primul Ultrabook HP ce răspunde cerinţelor utilizatorilor de business fără a face compromisuri, oferindu-le acestora stilul şi simplitatea de care au nevoie, dar şi toate elementele complexe de securitate şi administrare menite să îi ajute să controleze mai uşor strategia IT.
  • Notebook-urile HP EliteBook din seria P sunt create pentru a rezista testelor MIL-STD 810G de vibraţii, praf, altitudine, temperatură şi impacturi. Noua serie include HP EliteBook 2170p, cel mai mic mic şi mai uşor notebook de business HP, precum şi mai multe modele noi din seria HP ProBook b-series sau seria HP ProBook s-series cu un design complet nou.
  • Trei serii de desktop PC-uri – HP Compaq Pro 4300 Business Desktop, HP Compaq Pro 6300 şi HP Compaq Elite 8300 – asigură echilibrul ideal între uşurinţa în administrare, securitate, flexibilitate şi fiabilitate.
  • Noi soluţii de software, inclusiv HP Premier Image ce asigură o experienţă de utilizare mai rapidă şi mai curată datorită procesului direct de implementare şi HP BIOS Protection ce oferă protecţie la nivel de hardware împotriva atacurilor cu virus sau a altor ameninţări de securitate conform standardelor Institutului Naţional de Standarde şi Tehnologie din Statele Unite ale Americii.

Productivitate în mişcare, rezistenţă şi fiabilitate

Proiectat pentru a răspunde cerinţelor utilizatorilor de business, Ultrabook-ul HP EliteBook Folio 9470m combină designul elegant şi uşor pe care şi-l doresc utilizatorii cu caracteristicile pe care le cere performanţa IT. Cu o grosime de doar 19 mm şi o greutate de doar 1,58 kg,acest Ultrabook cu diagonală de 35,6 cm (14 inci) include caracteristici de securitate şi docking specifice companiilor mari şi poate fi iniţializat foarte uşor chiar şi atunci când este în modul sleep.

Ultrabook-ul HP SpectreXT Pro oferă, de asemenea, Windows 7 Professional pentru a susţine productivitatea utilizatorilor de business, oferind astfel un răspuns la tendinţa tot mai populară de transformare a IT-ului în soluţii dedicate doar utilizatorilor finali. HP SpectreXT Pro oferă un chip integrat de securitate TPM care protejează datele din emailuri, precum şi informaţiile de pe hard disk-ul SSD pentru acei utilizatori interesaţi în mod special de securitate. Cele trei modele de Ultrabook-uri includ, de asemenea,  abilităţi opţionale de wireless a-band, iar utilizatorii pot beneficia de o perioadă de garanţie de trei ani.

HP EliteBook 2170p este cel mai mic şi mai uşor notebook de business al companiei. Ideal pentru acei utilizatori care călătoresc mult şi des, noul notebook cu diagonală de 29,5 cm (11,6 inci) cântăreşte mai puţin de 1,31 kg, însă reuşeşte să susţină conectivitatea necesară activităţii complexe din companii mari şi să includă caracteristici solide de securitate şi administrare. Cu o baterie care poate susţine până la 9 ore de lucru, HP EliteBook 2170p este compatibil cu cele mai comune staţii de andocare folosite în portofoliul de notebook-uri de business HP, asigurând astfel maxim de eficienţă.

HP EliteBook 2570p integrează un display HD  de 31,8 cm (12,5 inci), o unitate optică și opțiuni extinse de conectivitate, inclusiv wireless WAN 4G LTE pentru productivitate ultraportabilă fără compromisuri. Staţia de andocare HP 2570p lansată în acelaşi timp și durata lungă de viață a bateriei contribuie la productivitatea sporită a noului HP EliteBook 2570p.

HP EliteBook 8470p și 8570p sunt două laptopuri premium de business care oferă caracteristici esențiale pentru orice companie, de la durabilitate, flexibilitate și securitate la opțiuni extinse pentru baterie, inclusiv o configurație pentru HP EliteBook 8470p care asigură cea mai lungă durată de viață a bateriei din industrie – autonomie de până la 36 de ore dacă este folosit împreună cu HP Ultra Extended Life Notebook Battery, o soluţie disponibilă în mod opţional. Ambele laptopuri includ display-uri de 35,6cm (14 inci) şi respectiv  39,6cm (15,6 inci) şi, datorită sistemului SRS Premium Sound PRO, disponibil pentru toată gama de laptopuri HP EliteBook p, asigură sunet de calitate, clar şi puternic.

 Noile laptopuri HP EliteBook se remarcă prin designul elegant şi clasic HP, în timp ce elementele de rezistență sunt realizate cu precizie și atenție față de mediul înconjurător. Cele patru sisteme au în componență procesoare Intel® Core™ ce asigură o performanță de procesare crescută și o durată lungă de viaţă a bateriei.

Gama de notebook-uri pentru utilizatori individuali HP ProBook b-series include echipamente care se dovedesc foarte ușor de configurat, cu display-uri de 35,6cm (14 inci) sau 39,6cm (15.6 inci) şi plăci grafice UMA sau alte plăci grafice externe. Protejate de o carcasă durabilă, rezistentă la uzură și cu un finisaj de culoarea tungstenului, laptopurile din gama HP ProBook b-series asigură securitatea datelor cu ajutorul sistemului HP 3D DriveGuard, sistem care le face rezistente la șocuri și căzături de la mică distanţă. Tehnologia Intel vPro asigură gestionarea mai ușoară a caracteristicilor IT de pe echipamentele HP ProBook 6470b și 6570b, în timp ce HP ProBook 6475b dispune de cea mai nouă tehnologie AMD pentru a le asigura utilizatorilor de business un plus de productivitate la un preţ accesibil.

 

Cu un nou design industrial şi o carcasă de aluminiu care protejează laptopul la exterior, gama HP ProBook s-series oferă abilităţi de securitate ușor de folosit pentru afacerile mici și mijlocii. Cu o serie de diagonale diferite, de la 33,8cm (13,3”) la 43,9cm (17,3”), şi o configuraţie internă bazată, la alegere, pe procesoare Intel şi AMD, aceste laptori pot susţine videoconferinţe, fiind la fel de potrivite pentru utilizatorii care vor să se bucure de caracteristici de divertisment şi după birou.

HP lansează, de asemenea, o serie de accesorii pentru laptopurile de business, accesorii construite pentru a spori performanța acestora și productivitatea utilizatorilor. Stațiile de andocare HP oferă conectivitate extinsă pentru o experiență similară desktop-urilor. Astfel, ele includ capabilităţi de replicare a porturilor, sunt compatibile cu standardele USB 2.0 și 3.0, permit conectarea unui hard drive suplimentare pentru stocarea de date şi susţin încărcarea bateriei laptopurilor.

Replicatoarele de port HP permit accesul rapid la dispozitive cu USB 2.0 sau 3.0 și îmbunătăţesc productivitatea dându-le utilizatorilor posibilitatea de a conecta unul sau două display-uri externe, toate folosind un singur cablu USB. Noile tastaturi şi mouse-uri wireless şi USB completează în mod elegant laptopurile HP și creează un spațiu de lucru complet pentru birou.

Soluții desktop flexibile pentru creșterea productivității în afaceri

Ideal pentru companii mici, desktop-ul compact HP Compaq Pro 4300 Small Form Factor Desktop PC integrează procesoare Intel de ultimă generație, oferind fiabilitate şi acelaşi nivel de calitate întâlnit la gamele de echipamente business.

Gama HP Compaq Pro 6300 oferă tehnologii recunoscute pentru calitate alături de un mix potrivit de posibilităţi de îmbunătăţire internă și opțiuni de mobilitate.  În plus, procesoarele Intel de ultimă generație și placa grafică Intel HD, integrate în două variante diferite de carcase, asigură performanță optimă. Toate desktop-urile business nou lansate de HP pot susţine o suită de soluţii diferite de plăci grafice externe opţionale de la AMD sau NVIDIA.

Cele mai performante stații de lucru fac parte din gama HP Compaq Elite 8300 și încorporează cele mai noi soluții de administrare, securitate şi de extindere a caracteristicilor interne. În acelaşi timp, programul unic de service HP Elite pune la dispoziţia tuturor utilizatori o experienţă unică de suport tehnic la cerere. Utilizatorii pot alege dintr-un portofoliu vast de carcase și procesoare Intel de ultimă generație soluţiile care răspund nevoilor lor specifice şi diferitelor scenarii de implementare.

Inovații profesionale pentru o experiență de lucru simplificată și sigură

Laptopurile business HP încorporează o varietate de soluţii hardware și software menite să îmbunătăţească securitatea lor, să le facă mai uşor de utilizat şi să le garanteze fiabilitatea, având, în acelaşi timp, impact redus asupra mediului înconjurător.  HP Premier Image include întreaga serie de software business EliteBook și protecție antivirus, eliminând programele disponibile doar în versiune trial-ware. Imaginile mai clare facilitează implementarea, administrarea și suportul IT pentru laptopuri.

HP oferă caracteristici de securitate pe mai multe niveluri care protejează datele, dispozitivele și identitățile utilizatorilor. Cel mai nou produs din portofoliul HP Client Security este HP BIOS Protection, o soluţie care asigură securitate pentru hardware  împotriva virușilor şi a altor ameninţări externe. Un set avansat de proceduri de securitate alertează administratorii IT asupra oricăror schimbări neautorizate realizate în sistemul BIOS, detectează informaţiile compromise sau orice atacuri asupra securităţii şi apoi revine în mod automat în stare funcţională pentru a ajuta la prevenirea pierderii datelor, la reducerea momentelor în care echipamentul nu este funcţional şi la reducerea costurilor de suport IT.

 

 

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana