IBM anunta un parteneriat major

Un grup de companii de top din zona lanţului global de producţie şi distribuţie alimentară a anunţat semnarea unui parteneriat major de colaborare în domeniul blockchain cu IBM (NYSE: IBM) menit să întărească încrederea consumatorilor în sistemul alimentar global. Consorţiul de companii include nume precum Dole, Driscoll’s, Golden State Foods, Kroger, McCormick and Company, McLane Company, Nestlé, Tyson Foods, Unilever şi Walmart, şi va lucra împreună cu IBM pentru a identifica noi zone în care lanţul global de producţie şi distribuţie alimentară poate beneficia de pe urma tehnologiei blockchain.

Un grup format din cei mai mari distribuitori şi producători globali de alimente lucrează împreună cu IBM pentru a explora modul în care poate fi folosită tehnologia blockchain pentru a face lanţul de producţie şi distribuţie alimentară mai sigur.

Tehnologia blockchain poate fi folosită la îmbunătăţirea monitorizării traseului alimentar prin furnizarea de informaţii de încredere despre originea şi starea alimentelor. În imagine, este prezentată o ladă cu portocale care e scanată ca parte a procesului de securizare a alimentelor de tip blockchain.

În fiecare an, unul din zece oameni se îmbolnăveşte – şi 400.000 de oameni mor – din cauza hranei contaminate. Multe dintre aspectele critice cu impact asupra securităţii alimentare, cum ar fi trans-contaminarea, extinderea bolilor generate de alimente alterate, pierderi alimentare inutile şi povara economică generată de recuperarea alimentelor contaminate sunt amplificate de lipsa accesului la informaţii despre alimente şi despre parcursul acestora. Poate dura săptămâni întregi pentru identificarea punctului exact de contaminare, fapt care generează alte boli, pierderi de venituri şi irosire de produse. De exemplu, a fost nevoie de mai bine de două luni pentru identificarea fermei care a generat contaminare în cazul unui incident recent legat de prezenţa salmonellei în fructele de papaya.

Tehnologia blockchain este ideală pentru a ajuta la adresarea cu succes a unor astfel de provocări, deoarece setează un mediu de încredere pentru toate tranzacţiile. În cazul lanţului global de producţie-desfacere alimente, toţi participanţii la acest lanţ – cultivatori, furnizori, procesatori, distribuitori, reglementatori şi consumatori – pot obţine acces la informaţii cunoscute şi de încredere privitoare la originea şi starea alimentelor pentru tranzacţiile pe care doresc să le desfăşoare. Acest fapt poate permite furnizorilor de alimente şi altor membri ai ecosistemului să folosească o reţea blockchain pentru a trasa produsul contaminat către sursa de contaminare într-o perioadă scurtă de timp, în scopul asigurării alimentelor contaminate de pe rafturile magazinelor şi al opririi răspândirii bolii.

Firmele Dole, Driscoll’s, Golden State Foods, Kroger, McCormick and Company, McLane Company, Nestlé, Tyson Foods, Unilever, Walmart şi altele asemenea au început acum colaborarea cu IBM pentru a promova blockchain ca tehnologie cheie pentru sectorul alimentar. Împreună, aceste companii vor ajuta la identificarea şi prioritizarea unor noi zone unde tehnologia blockhain poate genera beneficii pentru ecosistemele alimentare, astfel generând noi soluţii IBM. Acest efort se va baza pe multiple proiecte pilot IBM şi pe reţele de producţie din domenii înrudite care au demonstrat cu succes moduri în care tehnologia blockchain poate genera un impact pozitiv asupra monitorizării globale a lanţului alimentar.

“Spre deosebire de oricare altă tehnologie precedentă, blockchain transformă modul în care organizaţiile colaborează şi permite un nivel superior de încredere bazat pe existenţa unui singur adevăr comun” a spus Marie Wieck, general manager, IBM Blockchain. „Munca noastră depusă împreună cu organizaţii din ecosistemul alimentar, precum şi noua platformă IBM, vor descătuşa şi mai mult din potenţialul acestei tehnologii incitante, fapt care va accelera trecerea de la concept la producţie pentru organizaţii de toate dimensiunile şi din toate industriile, în scopul îmbunătăţirii modului în care se desfăşoară afacerile”.

 

Noua platformă IBM Blockchain

Dincolo de aplicaţiile în lanţul alimentar, tehnologia blockchain este acum folosită pentru a transforma procese şi pentru a fluidiza tranzacţii în orice domeniu, de la vânzarea de flori la domeniul imobiliar, de la domeniul financiar la educaţie, asigurări şi servicii medicale.

Ca să accelereze adoptarea acestei tehnologii, IBM lansează prima platformă blockchain complet integrată de producţie la nivel enterprise, precum şi servicii de consultanţă, care vor permite mai multor organizaţii să-şi activeze rapid propriile reţele de afaceri şi să acceseze capabilităţi vitale necesare pentru dezvoltarea, operarea, gestionarea şi securizarea cu succes a acestor reţele. Platforma IBM Blockchain este disponibilă prin serviciul IBM Cloud.

Platforma fructifică eforturile de succes depuse de IBM în domeniul blockchain pentru mai mult de 400 de organizaţii şi încorporează informaţii relevante obţinute în timpul construirii de reţele blockchain de către IBM în diverse industrii, între care se numără serviciile financiare, logistica şi lanţurile de aprovizionare-desfacere, comerţul cu amănuntul, autorităţile publice şi sănătatea.

Testată îndelung, platforma adresează o gamă largă de probleme spinoase pentru organizaţii, incluzând cerinţele tehnice şi de afaceri legate de securitate, performanţe, colaborare şi confidenţialitate pe care nicio altă platformă blockchain nu le poate adresa în acest moment. Platforma include inovaţii dezvoltate prin colaborare open source în cadrul comunităţii Hyperledger, incluzând cel mai nou cadru de lucru Hyperledger Fabric v 1.0 şi instrumentul Hyperledger Composer, ambele găzduite de către Linux Foundation.

Platforma integrată permite părţilor multiple interesate să dezvolte, gestioneze, opereze şi securizeze în comun reţele blockchain pentru a ajuta companiile să accelereze adopţia tehnologiei blockchain.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana