Învață să programezi cu Minecraft: 700 de elevi de gimnaziu și liceu din România au participat la tutorialele de programare „Minecraft”

10 evenimente Hour of CodeTM „Minecraft” au fost organizate zilele acestea în 8 localități din țară – București, Bacău, Bârlad, Bicaz, Constanța, Onești, Piatra Neamț și Râmnicu Vâlcea – de către Microsoft și Asociația Techsoup pentru a promova pasiunea pentru programare la elevii de gimnaziu și de liceu din România.

Peste 700 de elevi de gimnaziu și liceu din 8 localități din România au învațat să scrie primele linii de cod pe baza tutorialului „Minecraft”, sub coordonarea profesorilor lor de informatică din acceleratorul Predau Viitor în predarea informaticii și a echipei de evanghelism tehnic sau Developer Experience Microsoft (DX Team Microsoft) în România. Evenimentele, parte din programul Hour of CodeTM – Ora de Programare, au fost organizate săptămâna aceasta în cadrul Computer Science Week, inițiativă globală anuală susținută de Microsoft. Este al treilea an consecutiv în care Microsoft, în parteneriat local cu Asociația Techsoup, a organizat evenimente în cadrul campaniei globale Computer Science Week, ajungând până acum la peste 1.700 elevi de gimnaziu și de liceu din România.

În săptămâna 5-10 decembrie, elevi de gimnaziu și de liceu din București, Bacău, Bârlad, Bicaz, Constanța, Onești, Piatra Neamț și Râmnicu Vâlcea au învățat să programeze pe baza tutorialului „Minecraft” în timpul orelor și laboratoarelor de informatică sau în evenimente speciale în care elevii de liceu sunt mentorii elevilor de gimnaziu, evenimente create de profesorii de informatică Predau Viitor pentru a ajuta elevii să își antreneze pasiunea pentru programare cât mai devreme în parcursul școlar.

Lansat în noiembrie anul acesta de echipa Microsoft în parteneriat cu Code.org și creat de către designerii originali ai jocului Minecraft, noul tutorial Minecraft Hour of Code Designer provoacă elevii de data aceasta să își creeze propriul joc Minecraft și să învețe să programeze elementele jocului sau interacțiunea dintre ele. La finalul celor 12 sarcini de dificultate medie, elevii reușesc să exerseze mai bine prin joc funcții algoritmice, ajutați și de interfața intuitivă a tutorialului care este disponibil online oricând, pentru orice vârstă la: www.code.org/minecraft

Săptămâna tutorialului „Minecraft” a debutat din nou cu un eveniment în București la sediul Microsoft: elevi de la clasa a VII-a la clasa a XII-a au parcurs tutorialul coordonați pas cu pas de Radu Matei, din echipa Developer Experience a Microsoft România. Ca mulți alți angajați ai Microsoft România, Radu Matei este și mentor voluntar în Opening Opportunities, programul de mentorat în computer science creat de Asociația Techsoup în parteneriat cu Microsoft pentru al patrulea an consecutiv. El însuși student în anul patru la Facultatea de Automatică și Calculatoare, și-a descoperit pasiunea pentru programare în liceu. Acum, ca toți membrii echipei Developer Experience, voluntariază în toate inițiativele educaționale ale Microsoft care promovează educația IT a elevilor din România, la fel ca zeci de alți angajați Microsoft România.

Invitați speciali ai evenimentului din București au fost ENTy – echipa românească câștigătoare anul acesta a competiției globale Microsoft Imagine Cup. Flavia Oprea, Business Developer, și Cristian Alexandrescu, UX Designer, au vorbit cu elevii din București despre experiența și drumul lor tehnic alături de ENTy, la capătul căruia au câștigat premiul cel mare al Imagine Cup de 50.000 USD și o sesiune de mentorat de la Satya Nadella, CEO Microsoft.

Evenimentele Hour of CodeTM fac parte din programul Microsoft YouthSpark, o inițiativă globală adresată tinerilor, care încurajează accesul sporit la educație tehnologică și dobândirea de competențe digitale, dar și crearea de oportunități de dezvoltare personală și încurajarea tinerilor în a fi competitivi și mai pregătiți pentru piața muncii.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana