Microsoft Dynamics NAV 2016 – disponibil în portofoliul Elian Solutions

Elian Solutions își actualizează portofoliul de produse cu versiunea 2016 a sistemului ERP Microsoft Dynamics NAV, lansată recent la nivel internațional. Dynamics NAV 2016 conferă utilizatorului un control sporit asupra fluxului de informații în sistem și îi ușurează activitățile zilnice, aducând noi funcționalități, în special în zona managementului financiar.

Dynamics NAV 2016 este caracterizat în principal prin sporirea gradului de integrare cu alte aplicații ( Microsoft CRM, Power BI), dar și prin introducerea anumitor funcționalități cerute de piață: fluxurile de lucru sau managementul documentelor prin tehnologia OCR (Optimal Character Recognition). Din punct de vedere tehnologic, există o serie de îmbunătățiri semnificative; o caracteristică foarte importantă în cazul acestui nou sistem este faptul că se pot realiza personalizări fără a mai afecta codul din aplicația standard. De asemenea, Microsoft Dynamic NAV 2016 vine cu diverse instrumente de testare automată a performanței aplicației potrivit unor scenarii de lucru – de exemplu, cum se va comporta aplicația dacă este accesată de 100 de utilizatori în același timp.

Dat fiind interesul tot mai mare pentru integrările în Cloud, Dynamics NAV 2016, față de versiunile anterioare, se poate utiliza cu Azure SQL Database – baza de date va fi de acum administrată ca serviciu în Cloud.

“Avantajele aduse de noua versiune vor genera, cu siguranță, creșteri vizibile și în procesul de vânzare. Având în vedere că vom implementa, în principiu, doar noua versiune, ne putem gândi la un volum de vânzări în primul an de implementări care să se înscrie în trendul ascendent din ultimii ani, undeva la aproximativ 1 milion de euro și un număr de circa 25 de implementări.”, declară Iulian Motoi, Managing Partner Elian Solutions.

În cazul clienților care doresc să upgradeze NAV 2015 la noua versiune, procesul presupune transpunerea funcționalităților și a bazei de date de la versiunea anterioară la cea mai recentă.  E un proces de natură tehnică, dar care implică însă de multe ori și regândirea unor fluxuri de lucru.

Dynamics NAV 2016 vine cu o serie de instrumente care vor facilita procesul de upgrade de la o versiune mai veche, în condițiile în care multe etape ale upgrade-ului se pot face de acum automat. Pentru versiunile de NAV 2009, NAV 2013 și NAV 2015 upgrade-ul e relativ ușor și puțin costisitor. În ceea ce privește versiunile mai vechi, procesul este unul mai dificil din punct de vedere tehnic.

 

Mai multe detalii: http://www.elian-solutions.ro/dynamics-nav-2016/

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2019 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana