Provocări și soluții IT, dezbătute la „Accelerating Change. Fast Agile CIO”

A treia conferință a managerilor de IT din Romania “Accelerating change. Fast Agile CIO” care s-a desfășurat marți, 12 mai la JW Marriott Hotel Bucuresti, a reunit peste 250 de CIOs, manageri și profesioniști in IT din cele mai importante companii din România, precum și din mediul public.

30 de speakeri cu influență în industrie, jucători de calibru din scena IT au electrizat sala cu subiecte cheie pentru reprezentanții departamentelor de IT, într-un eveniment interactiv – de la prezentări de industrie și trenduri în tehnologie, până la real-time surveys: Eugen Schwab-Cheşaru, Kostas Loukas, Valentin Tucă, Marcel Chiriac, Cătălina Dodu, Luis Reina, Marcus Frantz, Bogdan Băndilă, Teodor Cimpoeșu, Iulian Fota, Cristian Driga, membri CIO Council România si mulți alții.

Industria IT pe fast-forward!

Prima sesiune a fost dedicată noii ordini Agile, cu reprezentanţi din companii mari de la care am înțeles cum poate departamentul de IT să contribuie la succesul organizaţiei, cum poate CIO-ul să influenţeze strategia firmei, care sunt caracteristicile liderilor IT.  Companiile mari nu mai au nevoie de agilitate când vine vorba de schimbări, deşi asta nu înseamnă că nu este necesară. În organizaţiile mari e nevoie de aprobări de buget de aprobări şi alte astfel de decizii.

Cândva, armatele construiau citadele, astăzi, construiesc drone!

“E greu să ne schimbăm, am construit mulți ani și în cele din urmă avem organizația pe care am visat-o. Cum am putea să facem asta? Am putea să luăm exemplu de la cea mai birocratică organizație din lume: armata. Armata se schimbă greu, foarte greu, dar orice ar face ştie că există cu un singur scop: să câștige războaie. La o adică, orice altceva nu mai contează. Cândva armatele construiau citadele. Astăzi armatele construiesc drone … flexibilitate, agilitate, viteză. S-au adaptat, şi noi putem sa ne adaptăm” – a pus în evidență Felix Enescu, CIO Council Board Member.

S-a dezbătut ulterior importanța flexibilității în cadrul companiilor, atunci când vine vorba de adaptare la noile tehnologii și integrarea acestora în modelele și strategiile de business. Cu cât lanțul decizional este mai lung, cu atât rigiditatea companiei este mai aceentuată – a fost una dintre concluziile la care s-a  ajuns.

Jordan Janeczko, Global cloud strategist and a member of the Atos Scientific Community spune că „IT-ul schimbă modul în care fiecare interacţionează cu restul. De aceea este  foarte bine să ai un departament de IT care să îşi dea seama că tehnologia devine veche într-un timp foarte scurt.”

Agilitatea este cuvântul cheie când vine vorba de implementarea noilor soluţii. „Trebuie să înţelegeţi că lumea chiar se schimbă şi va trebui să prioritizaţi lucrurile. Apoi va trebui să discutaţi cu partenerii de afaceri şi cei din companie să vedeţi cum vă adaptaţi cât mai bine la tehnologiile care apar”,  a spus Janeczko.

„Agilitatea este susţinută de nişte piloni importanţi: creativitatea operaţională – care să aduce idei şi să le pună pe făgaşe funcţionale şi  rapiditatea decizională”, spune Valentin Tucă, CEO Aon România.

Pe de altă parte, Oana Ciornei, managing partner Amrop România, spune că, nu trebuie văzut conceptul de agilitate ca o destinaţie, ci ca o călătorie.

„Crucea pe care trebuie să o poarte companiile atunci când cresc este rigiditatea. Acestea nu mai sunt atât de agile. În companiile mici nu mai este nevoie de şedinţe de comitet, antreprenorul îi spune IT-istului şi deciziile sunt luate”, spune Marius Ghenea, senior adviser 3TS Capital.

Marcus Frantz, CIO OMV Petrom & Group CIO  a prezentat în încheierea sesiunii informații despre impactul digitalizării în industria petrolieră.

Trenduri și previziuni ale bugetelor IT

A doua sesiune, dedicată trendurilor IT, a venit cu cifre concrete despre bugete, provocări şi soluții pentru viitorul apropiat.

Luis Reina, Professor in Business Analytics and Big Data Master la IE Business School, Spania, a făcut o paralelă între Traditional Analytics vs Big Data Analytics.

Petru Jucovschi a făcut o tregere în agendă a importanței arhitecturii IT, prin prisma Internet of Things, exemplificând prin unul dintre proiectele Microsoft – Rail Control System.

Eugen Schwab-Cheșaru a susținut, conform studiului Pierre Audoin Consultants (PAC), faptul că vor creste bugetele IT și vor fi strategic împărțite, pe anumite segmente:

De asemenea, analiza confirmă cheltuielile crescătoare și investițiile în noile trenduri IT (cloud/big data/ mobilitate), dar și provocările la care sunt supuse departamentele IT: reducerea costurilor și riscurilor și creșterea veniturilor.

În urmatorii 2 ani bugetele se vor orienta astfel:

  • cybersecurity 49%
  • cloud computing 45%
  • mobilitate 38%
  • BigDATA 36%

Kostas Kampossioras, Technology Consulting Senior Manager al Accenture România a subliniat importanța depășirii limitelor impuse, într-o eră a businessului digital, afirmând 5 trenduri: Internet of Me, Economia Rezultatelor, (R)evolutia platformelor, Companii inteligente, Forța de lucru redefinită.

Peste 3.000 de joburi disponibile, în IT&C la nivel naţional şi deja avem peste 100.000 de profesionişti în domeniu

„Se ştie că în ultimul an sectorul de IT a fost cel cu zero rata de somaj, şi asta datorită companiilor mari care se extind tot mai mult. Există, cel puţin 3.000 de posturi care nu sunt acoperite”, a declarat Maria Hostiuc, senior ITC recruitment Brainspotting.

Securitatea și amenințările cibernetice

Sesiunea a treia a conferinței a abordat zona de securitate a informației, atât în mediul public, cât și în cel privat, de la identificarea provocărilor, la propuneri de soluții.

Armin Dinar, Senior Manager PwC Romania, a vorbit despre rolul auditului IT din perspectiva securității informaționale: scopul auditului, principalele caracteristici (abilitatea de a lua decizii, încredere, comunicarea dincolo de sarcinile uzuale), simulări ale atacurilor cibernetice.

4 ORE – de atâta timp este nevoie pentru accesarea neautorizată a datelor și sistemelor sensibile

90%  dintre organizațiile implicate nu au detectat sau nu au răspuns atacului cibernetic.

TOȚI angajații și-au făcut publice parolele, în urma unui test de phishing.

Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele unei simulări conduse de PwC, care a inclus și țara noastră, alături de alte 50 de state.

De asemenea, Armin a trasat o direcție despre cum ar trebui să reacționeze companiile în fața riscurilor:

  • Nu poți securiza totul – trebuie să ai în vedere o prioritizare concretă
  • Nu vorbim despre DACĂ, ci despre CÂND va avea loc un atac cibernetic asupra propriei companii
  • Riscurile PARTENERILOR TĂI de afaceri cu care ești interconectat sunt și riscurile TALE – asigură-te că înțelegi pe deplin vulnerabilitățile ecosistemului de business.
  • Oamenii sunt cei mai importanți – construiește și menține o cultură, în care angajații tăi sunt responsabili de deciziile care implică amenințările asupra companiei.

„Ne aflăm, din păcate, de mult într-un plin război cibernetic, în care Internetul a devenit o platformă de conflict între entităţi statale, un spațiu amenințat de crima organizată, terorism, activişti, hackeri organizaţi sau singuratici, în care fiecare are propriile ţinte, obiective şi interese (…) „Băieţii răi” vor fi întotdeauna cu un pas înainte. Sau, cel puţin, vor avea avantajul unor minţi odihnite” – Yugo Neumorni, Președinte CIO Council România.

“Anonimizarea atacurilor cibernetice este foarte uşoară, dar cel mai convenabil pentru un atacator este o reţea de bot net cumpărată din Rusia pentru o mie de dolari şi ai rezolvat problema” – Bogdan Botezatu, senior analist ameninţări Bitdefender.

„Dacă entităţile nu înţeleg că infrastructura este deja compromisă, atunci au o mare problemă. La fel, şi dacă spun că nu au nici un atac. Asta înseamnă că ele sunt, dar nu au reuşit să le vadă” –  Teodor Cimpoeşu, director Business Unit Cybersecurity CertSign.

„Ce este foarte clar, este că securitatea are o nouă dimensiune, cea cibernetică. Nu aş accepta ideea că România este în război cibernetic cu cineva. Fie că vorbim de spionaj cibernetic sau criminalitate, trebuie să fim pregătiţi ca stat. De acum nu mai vorbim de războiul convenţional, mai ales că există şi componenta cibernetică”, spune Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate.  „Mulţi din zona de stat au râs când a venit vorba de securitatea cibernetică. Nu au înţeles ei nu sunt responsabili să nu cheltuiească banii publici, ci să-i şi apere cum trebuie. Iar aici vorbim de răspundere penală pentru că nu ştiu să îşi gestioneze şi apere entitatea pe care o reprezintă”, a afirmat Fota.

 

 

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana