România, previziuni optimiste pentru bugetele IT

 Kapsch BusinessCom, membră a grupului austriac Kapsch, a solicitat companiei de analiză de piață și consultanță Pierre Audoin Consultants (PAC) realizarea unei cercetări asupra modului în care managerii IT percep evoluția bugetelor alocate acestui domeniu și diferitele provocări specifice cu care se confruntă. Aproape 900 de respondenți din șapte țări – Austria, Polonia, România, Slovacia, Cehia, Turcia și Ungaria – au contribuit la crearea unei radiografii la nivel de regiune, în urma căreia România a obținut statutul de piață cu cel mai mare potențial de creștere în regiunea Europei Centrale și de Est.

Rezultatele arată că 45% dintre factorii de decizie din departamentele IT ale companiilor chestionate estimează că, în următorii trei ani, bugetele alocate acestei componente vor crește, în timp ce 17% previzionează o „creștere puternică”. Kapsch a realizat două ierarhii, „IT Readiness Index” care sintetizează performanțele actuale, și „ICT Market Development Index“ în care sunt incluse predicțiile pentru țările analizate. În prima, România se plasează pe locul 5 din 7, iar în cea de-a doua se află pe locul secund, la două puncte în spatele Poloniei. „IT-ul și telecomunicațiile reprezintă nu numai elemente importante pentru modernizarea și eficientizarea companiilor, dar și un motor semnificativ de creștere pentru economie, prin dinamica pozitivă înregistrată în domeniu. România are cea mai bună evoluție și deține un număr foarte mare de specialiști IT cu un grad avansat de calificare”, a declarat Jochen Borenich (foto), COO al Kapsch BusinessCom, cu ocazia prezentării la București a rezultatelor cercetării de piață.

 Aceasta arată că România este o piață avansată în ceea ce privește accesul mobil la aplicațiile de tip enterprise oferit de către companii angajaților ce folosesc smartphone-uri sau tablete, precum și în ceea ce privește posibilitatea de integrare a dispozitivelor mobile personale în rețeaua companiei. Referitor la planurile de a oferi personalului oportunitatea de a folosi dispozitive personale (BYOD – Bring your own device) pe un orizont de trei ani, în dreptul României întâlnim cele mai mari valori. 20% dintre managerii IT intenționează să ofere aceste facilități, în timp ce media pentru toate țările în care s-a efectuat studiul este de 14%. Aceste caracteristici oferite pentru a îmbunătăți productivitatea și gradul de confort al angajaților trebuie analizate și din perspectiva securității informațiilor. Cu toate că în ultimii trei ani ponderea companiilor care au efectuat un audit de securitate extern este de numai 38% (media este de 46%), studiul arată că România va recupera pe viitor. 57% dintre respondenți, comparativ cu media de 46% rezultată, consideră că bugetele alocate pentru personalul cu atribuții în zona securității informatice vor crește, iar 53% se așteaptă la o evoluție pozitivă a cheltuielilor totale pentru componenta de securitate IT.

 Domeniul Cloud Computing demonstrează încă un potențial foarte ridicat: în medie, 27% dintre cei chestionați folosesc servicii de cloud. Cea mai mare valoare, de 46%, e atinsă de serviciile de cloud privat oferite de furnizori locali. Comparativ cu celelalte țări, Cehia și România înregistrează cele mai mari rate de migrare a IT-ului în cloud: 32%, respectiv 24% dintre respondenții din aceste țări au indicat faptul că se axează „masiv“ pe servicii de cloud. Dintre cele 37% de companii locale care externalizează servicii de IT, aproape o treime (35%) se bazează pe furnizori internaționali, 24% dintre respondenți declarandu-se chiar „foarte mulțumiți“ de relațiile de afaceri cu aceștia.

În privința securității, 38% dintre respondenți sunt convinși că utilizează cele mai bune soluții împotriva atacurilor externe, respectiv de prevenire a timpilor morți și a pierderilor de date (37%). Din răspunsurile la întrebarea dacă întreprinderile își verifică sistemele cu ajutorul experților externi, pentru România se înregistrează o valoare de 38%, mult mai scăzută față de media de 46%.

Dintre cei 42% care oferă acces mobil la aplicații IT în afară de e-mail, doar 11% permit acest acces tuturor angajaților. În ceea ce privește utilizarea propriilor smartphone-uri și tablete la serviciu (BYOD), Austria se situează pe primul loc cu 36% (media este de 25%). Este posibil însă ca România să recupereze masiv în următorii trei ani. Încă de pe acum această facilitate este disponibilă la 29% dintre respondenți, iar 20% plănuiesc să introducă BYOD în următorii trei ani. Totuși, în medie, doar 14% dintre respondenți doresc acest lucru.

Camelia Cojocaru

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2019 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana