SAP investește în facilitarea accesului companiilor la tehnologiile Internet of Things (IoT)

SAP, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, a anunțat recent investiții de 2 miliarde de euro, în următorii 5 ani, în susținerea adoptării tehnologiilor din sfera Internet of Things de către companii și instituțiile publice. Compania reunește totodată portofoliul de soluții și servicii dedicate IoT sub umbrela SAP Leonardo, conectând lumea dispozitivelor inteligente cu oameni și procese, pentru transformarea digitală a organizațiilor. În acest context, SAP lansează un program dedicat companiilor care doresc să implementeze proiecte pilot în acest domeniu, prin care oferă un cost fix pentru primul an de utilizare a soluțiilor din portofoliul SAP Leonardo, dedicat IoT, alături de servicii de consultanță specializate. Printre soluțiile incluse în program se numără SAP Connected Goods, SAP Vehicle Insights, SAP Predictive Maintenance and Services și SAP Asset Intelligence Network.

 

Prin introducerea unui cost fix pentru serviciile și soluțiile din portofoliul IoT se elimină posibile incertitudini legate de bugetul necesar, clienții putând să dezvolte programe pilot cu obiective și durată clare. Programul, disponibil la nivel global, face parte din strategia SAP de accelerare a procesului de inovare în zona IoT, o piață estimată a ajunge la nivelul de 250 de miliarde de euro în 2020.  Portofoliul SAP IoT îmbină soluții cu un grad ridicat de adaptabilitate, aplicații bazate pe Big Data și produse dedicate conectivității, în cadrul unor pachete care adresează toate liniile de business și industriile.

 

„Prin intermediul portofoliului de soluții SAP Leonardo, reușim să conectăm toate datele disponibile cu procesele de business, precum și cu oameni, oferind posibilitatea de eficientizare a tuturor activităților, cu ajutorul celor mai noi tehnologii, precum inteligența artificială și sistemele autonome.”,  a declarat Dr. Tanja Rueckert, vicepreședinte executiv Digital Assets and IoT, SAP.

 

Prin intermediul SAP HANA Cloud Platform, SAP Leonardo oferă aplicații inteligente bazate pe IoT, servicii adiționale dedicate dezvoltatorilor, precum și servicii tehnice pentru procesarea datelor la o viteză ridicată și a informațiilor provenite de la senzorii și echipamentele IoT.

 

SAP Leonardo îmbină toate capabilitățile dezvoltate de companie în ultimii 45 de ani în domeniul managementului proceselor de business din 25 de industrii, precum și cercetările și inovațiile dezvoltate în domeniul Big Data.

 

Prin SAP Leonardo, compania oferă noi facilități, adresând diverse arii, de la conectivitatea produselor și dispozitivelor, până la conectivitatea oamenilor și a comunităților, cu o serie de noi beneficii.

 

Conectivitatea produselor, oferă, spre exemplu, noi insight-uri în ceea ce privește procesul de aprovizionare și managementul ciclului de viață al acestora, permițând crearea și dezvoltarea unor produse inteligente, în toate industriile. Posibilitatea de a identifica, urmări și analiza bunurile fixe,  inclusiv procesele de producție și mentenanță, datorită conectivității acestora, reduce semnificativ costurile și crește durata de funcționare a echipamentelor.

 

Conectivitatea flotelor oferă organizațiilor care dețin bunuri în mișcare (vehicule, roboți, motostivuitoare, vehicule autonome) posibilitatea, printre altele, să își îmbunătățească serviciile și nivelul de securitate, oferind o vizibilitate mult mai mare proceselor logistice. Colectarea de informații de la sistemele de infrastructură, inclusiv diverse construcții sau rețele de utilități, permite de asemenea creșterea calității serviciilor oferite, eficientizarea operațiunilor și diminuarea riscurilor asociate.

 

Zonele rurale și urbane își pot optimiza procesele de producție, utilizarea spațiului și a resurselor naturale datorită piețelor conectate.  Nu în ultimul rând, conectarea oamenilor și a comunităților, prin intermediul tehnologiilor IoT, optimizează, de exemplu, colaborarea în cadrul profesional, gestionarea problemelor de sănătate sau crearea unor spații de locuit inteligente, îmbunătățind practic stilul de viață cotidian.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana