Șase startup-uri europene din domeniul sănătății concurează pentru grant-uri în valoare totală de 60.000 EUR

Șase startup-uri inovatoare au fost selectate de către un juriu format dintr-un grup internațional de experți pentru a trece mai departe în finala competiției dedicate startup-urilor InnoStars Awards, organizată de EIT Health. Atât Italia,  cât și Lituania vor avea câte o echipă în finală, iar Polonia și Ungaria vor participa la competiție cu câte două echipe fiecare. Echipele selectate vor participa în finala de pe 16 noiembrie, la Budapesta, pentru a-și prezenta produsele. Premiul pentru echipa câștigătoare valorează 25.000 €, cel de-al doilea premiu este în valoare de 20.000 €, iar echipa de pe locul trei primește 15.000 € pentru a-și dezvolta produsul. Echipele au fost pregătite pentru a-și îmbunătăți planul de afaceri și abilitățile de prezentare și susținere a afacerii, astfel încât să obțină prima lor investiție în cadrul celor două bootcamp-uri organizate în Coimbra, Portugalia, in incubatorul Institutului Pedro Nunes (IPN). IPN, al carui incubator a fost considerat “cel mai bun incubator bazat pe știință” în anul 2010, este unul dintre cei mai prestigiosi parteneri ai EIT Health. Competiția a fost organizată pentru întreprinderi mici și foarte mici, companii de tip spin-off și startup-uri care au deja un prototip sau un MVP (minimum viable product).

Cele mai multe echipe finaliste vin din Europa Centrală

“Cel mai important aspect pe care l-am învățat lucrând alături de EIT Health ține de factorii care influențează audiența. De asemenea, faptul că am avut ocazia să schimbăm informații cu alte startup-uri, cu privire la procedurile medicale și la evaluarea clinică a dispozitivelor medicale, s-a dovedit a fi extrem de util pentru noi”, explică Tomas Mikosz, Co – Fondator, Head of Business la FindAir, producătorul unui sistem inhalator inteligent unic ce urmărește toate datele semnificative în timpul utilizării uzuale. Dispozitivul ajută la prevenirea unui episod de astm, reduce doza necesară de medicamente și învață pacienții care sunt factorii declanșatori ai unui episod de astm astfel încât cei care folosesc sistemul inhalator să beneficieze de o mai bună calitate a vieții. Inhalatorul este sincronizat cu aplicația Findair care oferă pacienților informații utile și personalizate legat de cum pot fi evitate episoadele de astm sau, în cel mai rău caz, despre cum se pot pregăti pacienții pentru a face față acestor episoade.

“Reglementarile sunt deosebit de importante. Câteodată tindem să ne gândim doar la detaliile tehnice, la dezvoltare, eficiență și perfecționare. Însă, începând de acum, vom acorda mai multă atenție și importanță politicilor și certificarilor”, a spus Károly Havlik. Marcell Havlik, fratele său și co-fondator al DiabTrend Ungaria, adaugă: “Trebuie să cauți neîncetat pentru a găsi investitorul potrivit. Contează foarte mult pe cine alegi să îți fie investitor. Pot apărea probleme foarte mari dacă nu împărtășiți aceleași aspirații și dacă nu aveți o relație bazată pe încredere. Comunicarea și faptul de a avea acces la un avocat bun sunt aspecte la fel de importante”. Cei doi lucrează împreună cu Tamás, cel de-al treilea frate al lor, pentru a dezvolta un serviciu personalizat de estimare a nivelului de glucoză din sânge care se bazează pe inteligența artificială. Acest serviciu este dedicat persoanelor care suferă de diabet zaharat și contribuie la o estimare în timp real a nivelului de zahăr din sânge, bazată pe datele individuale ale fiecărei persoane.

HepC, o companie cu sediul în Ungaria, lucreaza la o platforma Superinfection Treatment (SIT), un tip de terapie biologică care stimulează sistemul imunitar înnăscut al pacientului. Medicamentul studiat  constă într-un vector viral non-patogenic aviar dublu-catenar (ds) ARN, care împiedică procesul de replicare a virușilor patogeni (cum ar fi Virusul Hepatic B [ADN] și Virusul Hepatic C [ARN]) prin activarea căilor antivirale dependente de interferon. Pacientul primește medicamentul pe cale orală, vindecându-se de boala care îi cauzează infecția virală dupa o perioada finita de tratament, în timp ce vectorul se elimină în siguranță din organismul pacientului. Genomtech, din Polonia, propune o inovație brevetată, ce constă într-un dispozitiv mobil de analiză genetică.

Noi talente și idei pot veni de oriunde – așa cum a declarat Consiliul de Conducere al EIT

Pe lângă cele patru startup-uri din Europa Centrală, au reușit să intre în top șase și două companii din Italia și Lituania. Compania Oxipit din Lituania oferă un program de cautare a imaginilor bazata pe tehnologia ”deep-learning”. Acest program ia o radiografie digitala și se folosește de bazele de date ale unui spital pentru a găsi cele mai similare cazuri radiologice și rapoartele lor. Astfel, sute de modele sunt disponibile rapid, la fel și posibilitatea de a consulta, dintr-o arhivă care aduna foarte mulți ani de experiență, cazuri similare întâlnite de-a lungul timpului. Orice spital cu o bază de date digitală va beneficia de acest lucru, deoarece această soluție depaseste barierele lingvistice și diferențelor de clasificare.

Compania Holey din Italia a dezvoltat un scanner 3D automat cu care se poat obține, în mai puțin de 30 de secunde, geometria si dimensiunile pacientului. Programul de modelare 3D poate genera automat modelul virtual al unei proteze si permite doctorilor să îi modifice parametrii. Ulterior se poate folosi o imprimantă 3D rapidă și fiabila care poate fabrica mai multe proteze în același timp, folosind materiale plastice.

 

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana