Soluțiile educaționale românești, apreciate în zona Golfului

În perioada 24-26 februarie, SIVECO a participat la GESS (Global Educational Supplies and Solutions), cea mai importantă expoziție educațională din zona Golfului, organizată sub patronajul Sheikh-ului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, Vice-Președinte și Prim Ministru al EAU.

Compania a participat pentru a 8-a oară consecutiv la expoziție, prezentând cu succes publicului larg cele mai noi soluții educaționale dezvoltate de specialiștii din România.

“Oficialii ministeriali, precum și profesorii și elevii din Golf au fost încântați de noutățile prezentate la standul nostru de la GESS. Un produs foarte apreciat a fost sistemul de editare și creare de conținut educațional, care permite profesorilor realizarea de resurse educaționale spectaculoase și integrarea lor în planul de lecție, cu minim de efort. Această unealtă se adresează dascălilor care nu au experiență în domeniul IT, elementele sale cheie fiind simplitatea și flexibilitatea”, spune Radu Jugureanu, Manager departament eContent în cadrul SIVECO România.

Vizitatorii au fost impresionați și de spectaculoasele aplicații Augmented Reality, care completează manualele tradiționale cu reprezentări digitale tridimensionale ale moleculelor elementelor chimice, corpurilor cerești sau plăcilor tectonice. Aceste reprezentări facilitează întelegerea unor noțiuni abstracte și dezvoltă considerabil inteligența spațială, fiind un prim pas spre învățarea imersivă.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2019 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana