Studiu Amadeus: Îmbunătățirea proceselor financiare, esențială pentru creșterea performanțelor companiilor aeriene

Industria aeriană se confruntă cu o serie de provocări atunci când vine vorba de managementul financiar, inclusiv identificarea surselor de venituri, fluxurile de venituri complexe, raportarea fiscală și respectarea reglementărilor de pe mai multe piețe. În plus, procesele financiare sunt abordate încă prin metode tradiționale, fiind clar așadar, că managementul financiar rămâne un domeniu ce are nevoie de inovare.

În acest context, un nou raport publicat de curând, elaborat de compania de consultanță Frost & Sullivan și comandat de Amadeus, evidențiază o întreagă paletă de oportunități pentru companiile aeriene în ceea ce privește creșterea atât a vânzărilor cât și a câștigurilor nete, prin integrarea proceselor financiare, creșterea gradului lor de automatizare și utilizarea intensivă a instrumentelor de analiză predictivă.

Printre principalele constatări ale studiului putem enumera:

  • Directorii financiari ai companiilor aeriene se confruntă astăzi cu o serie de provocări, cum ar fi pierderea unor venituri potențiale. Aceste pierderi pot ajunge la 3% din venituri.
  • O integrare mai bună a proceselor financiare ar putea spori veniturile cu până la 1,5 milioane USD pe an pentru o companie aeriană de dimensiuni medii.
  • Adaptarea la noile metode de plată, cum ar fi Bitcoin, va fi un imperativ pentru a asigura competitivitatea. Mai mult, tehnologia Blockchain ar putea avea un impact revoluționar asupra contabilității, constituind o placă turnantă unică, sigură și transparentă la nivel mondial.
  • Îmbunătățirile proceselor de decontare dintre companiile aeriene ar reduce costurile la nivelul industriei cu aproximativ 500 de milioane de USD anual, în cazul în care companiile adoptă aceleași instrumente și standarde.
  • Managementul financiar mai bun se va dovedi în cele din urmă un factor de dezvoltare a produselor liniilor aeriene, conducând la îmbunătățirea experienței clienților și la fidelizarea acestora.

Alexander Michael, Director, Digital Transformation la Frost & Sullivan (autorul studiului) a declarat: “În anumite circumstanțe, companiile aeriene se pot afla în imposibilitatea de a cunoaște veniturile exacte pentru un anume zbor. Este imperios necesar ca liniile aeriene să se concentreze acum pe integrarea și raționalizarea proceselor financiare, nu numai pentru a elimina pierderile de venituri și alte procese ineficiente, dar, de asemenea, pentru a beneficia de instrumentele de analiză predictivă. Astfel, aceste companii pot să se concentreze asupra clienților și în același timp, să își îmbunătățească performanțele financiare.”

Patricia Simillon, Director de Marketing Strategic – Amadeus, a declarat: “Acest raport arată că există o oportunitate semnificativă pentru companiile aeriene. Fluidizarea proceselor financiare va permite companiilor aeriene să atingă un nou nivel de optimizare și eficiență. Aceasta este o prioritate strategică pentru noi, Amadeus, și ne-am angajat să colaborăm cu partenerii noștri pentru a transforma abordarea industriei pe zona de management financiar. “

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana