Studiu de caz – Implementare Infodava la Transfond

TRANSFOND este operatorul tehnic al Sistemului Electronic de Plăţi din România, precum și furnizor de servicii de facturare şi arhivare electronică. Compania şi-a demarat activitatea în centrul comunităţii financiare din România în scopul realizării și administrării Sistemului Electronic de Plăți Interbancare.

Prin infrastructura pe care a dezvoltat-o, TRANSFOND consolidează o nouă arie de dezvoltare – servicile e-business, menite să înlesnească activitatea companiilor din zona financiară. Dezvoltarea unor servicii cu valoare adăugată, care să aducă eficientizarea activității pentru companii, reprezintă una dintre principalele preocupări ale TRANSFOND.

TRANSFOND are experienţă în coordonarea de proiecte de mari dimensiuni, cu multe instituţii implicate, ale căror interese sunt diferite în funcţie de tipurile de servicii prestate, cu viteze şi metodologii de lucru diferite, cu infrastructuri care variază foarte mult. Rezultatele obţinute în urma acestor proiecte au fost pe deplin apreciate de beneficiarii lor – băncile comerciale românești.

Situația inițială

Proiectul inițial a avut ca obiect protejarea informațiilor companiei, această nevoie de protecție fiind derivată din mai multe standarde de securitate și din riscurile specifice acestui domeniu de activitate. Sectorul financiar-bancar este caracterizat printr-un nivel ridicat al riscului reputațional.” a precizat Marian Simion, CIO – TRANSFOND.

Proiectul a început acum cinci ani prin achiziționarea Symantec DLP. Într-o primă etapă, ne-am propus ca partea de clasificare să fie realizată cu mijloace interne, fără a utiliza o soluție specializată. Ulterior am observat că acest proces nu este foarte simplu, mai ales din perspectiva utilizatorilor finali. Disciplina, regulile îmbunătățite de securitate a documentelor, obișnuința de a le marca, reprezintă rutine noi de securitate a informației pentru utilizatorii interni. Decizia ulterioară de a implementa suita de clasificare de la Titus ne-a sprijinit în acest proces de acomodare cu noile practici în materie.” a completat Marian Simion.

Soluția

’’Content-Aware’’ Data Loss Prevention (DLP) este o tehnologie de securitate cu un grad avansat de inteligență, bazată pe descoperirea și analiza de conținut și context a expunerii datelor confidențiale. DLP  analizează,  monitorizează și protejează în timp real datele confidențiale ale unei organizații, fără a constrânge utilizatorii, prin limitări tehnice, în folosirea corectă a datelor în conformitate cu procedurile definite. Prevenirea scurgerilor de date confidențiale rezultă dintr-o îmbinare a tehnologiei cu procesul de educare a angajaților și cu  rafinarea politicilor de securitate ale companiilor.

Reglementările guvernamentale și cele impuse la nivel de verticale profesionale joacă un rol tot mai important,  DLP devenind o componentă obligatorie a celor mai importante standarde și reglementări actuale (PCI, Basel 2, HIPAA, Sarbanes-Oxley, etc.). Tehnologia DLP de la Symantec oferă un suport complet pentru implementarea acestor reglementări, fiind plasată de Gartner în cadranul liderilor de piață.

Soluția DLP de la Symantec, s-a bucurat de o adopție rapidă în piețele avansate: o treime din companiile FORTUNE100, 9 dintre primele 10 bănci comerciale și de investiții la nivel global, 6 din primele 10 companii de asigurări, 6 dintre cele mai mari companii energetice, 8 dintre cele mai importante firme de producție, precum și mari companii din sectoarele Telecom, Healthcare, Retail și Guvernamental din SUA. 

Soluția TITUS de securitate automatizează procesul de clasificare și marcare a documentelor în cadrul organizației. Soluția este perfect integrată cu suita Microsoft Office, serverul Exchange și aplicația Outlook, precum și cu aplicația Acrobat dedicată creării și gestionării documentelor în format PDF.

“Un avantaj important al soluțiilor Titus este integrarea cu suita de aplicații Microsoft și procesul foarte simplu prin care utilizatorii pot marca și clasifica documentele. Practic, aplicațiile Titus sunt integrate nativ cu soluțiile Microsoft, utilizatorii realizând aceste operațiuni direct din interfețele programelor Word, Excel sau Outlook.” a precizat Marian Simion.

“În procesul de alegere a soluțiilor Symantec și Titus, am pornit de la o serie de referințe importante existente pe piața locală și de la studiile realizate de marile companii de analiză de piață. Studiul Magic Quadrant, realizat de Gartner, a jucat un rol important în această alegere. În procesul de selecție, ne-am focalizat pe soluțiile existente în cadranul liderilor. De asemenea, un criteriu foarte important în selecția soluțiilor a fost existența suportului în România pentru acestea.” a precizat Marian Simion.

Suplimentar, cele două soluții ne-au ajutat la procesul de recertificare  ISO 27001. Prin integrarea soluțiilor Symantec DLP și Titus Classification, am avut deja implementate anumite controale și cerințe specifice acestui standard de securitate” a declarat Marian Simion.

Legat de implementare, Marian Simion a declarat: “Procesul de implementare și integrare a decurs foarte bine pentru cele două soluții. Timpul de implementare a fost foarte scurt (aproximativ 3-4 luni pentru fiecare soluție), iar relația cu Infodava s-a desfășurat foarte bine și în termenele stabilite.

Beneficii

“Implementarea soluției Titus a permis clasificarea facilă a tuturor documentelor existente la nivelul organizației. Acest lucru a avut ca finalitate un control mai bun al documentelor pe tot ciclul de viață al acestora. De asemenea, implementarea soluției de clasificare a condus la o responsabilizare a utilizatorilor, soluția fiind acceptată și chiar bine primită de aceștia. Ținând cont de aceste beneficii, putem considera că eficiența soluției DLP a crescut semnificativ în ceea ce privește procesul de monitorizare a documentelor în cadrul organizației și în relație cu terțe părți.” a concluzionat Marian Simion, CIO – TRANSFOND.

 

Pe scurt…

Profilul companiei

TRANSFOND este operatorul tehnic al Sistemului Electronic de Plăţi din România, furnizor de servicii de facturare electronică şi arhivare electronică.

Situaţia

Nevoia de a moderniza protecția documentelor și informațiilor importante pentru business.

Top 3 beneficii

  1. Toate documentele din organizație sunt clasificate și marcate.
  2. Responsabilizarea utilizatorilor finali.
  3. Eficiența crescută a DLP.

Software şi servicii

  • Symantec suite (Enforce Server, DLP Endpoint, DLP Network, DLP Storage)
  • TCO – Titus Classification for Office (fișierele MS Office)
  • TCD – Titus Classification for Desktop (Adobe și celelalte aplicații de office în afara Microsoft)
  • TMC – Titus Message Classification for MS Outlook Microsoft Office
  • Servicii de imlementare, integrare, consultanta si suport tehnic pentru platforma integrata Data Classification – Data Loss Prevention.

 

INFODAVA
REGUS WTC BUCURESTI , PIATA MONTREAL 10, INTR . F,
SECTOR 1, BUCHAREST , ROMANIA
PHONE /F AX : +40 31 107 34 25
WWW . INFODAVA . COM
FACEBOOK . COM / INFODAVA
EMAIL : OFFICE @ INFODAVA . COM

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana