Telekom Romania devine VCE Gold Partner

VCE, companie specializata în infrastructură convergentă, anuntă că Telekom Romania, membră a grupurilor Deutsche Telekom și OTE și lider al pieței locale de telecomunicații după valoarea veniturilor, a devenit Service Provider și System Integrator de nivel Gold  în cadrul VCE Partner Program. Telekom România va utiliza sistemele VCE Vblock atât ca platformă pentru propriile servicii de cloud cât și în proiecte livrate către clienți enterprise. Telekom Romania a ales sistemele VCE Vblock pentru calitatea și performanțele garantate de forța combinată a Cisco, EMC și Vmware, care oferă în Vblock o arhitectură integrată nativ, pretestată, management comun pentru toate compoenentele, servicii unice de suport, precum și un plan coerent de actualziare pe întreg ciclul de viață al produsului. Toate aceste beneficii permit ca infrastructura IT a Telekom Romania să atingă un nivel ridicat de scalabilitate și agilitate, iar compania să reducă riscurile si să obțină economii semnificative ale costurilor operaționale.

Obiectivul parteneriatului este accelerarea adopției infrastructurii convergente și a serviciilor de cloud computing pe piața locală. Cele doua companii derulează deja relații de afaceri, iar proiectele comune finalziate anul trecut au deschis oportunitatea unei colaborari pe termen lung. Pe baza sistemele Vblock, Telekom Romania va aborda companii mari si medii care au nevoie de solutii integrate de servere, stocare, virtualizare și rețea, dar totodată cerințe critice de redundanță și disponibilitate. Cu peste 60 de specialiști și peste 200 de certificări individuale pe tehnologiile Cisco, EMC și VMware, Telekom Romania deține o poziție unică pe piața de infrastructură convergentă și poate gestiona proiecte de mare complexitate, în orice sector de activitate.

Complementar, Telekom Romania va utiliza sistemele Vblock în propriul Hosting Data Center, pentru a livra servicii de cloud către clienții locali: Infrastructură ca serviciu, Servere Virtuale Private etc. „Parteneriatul cu VCE este unul strategic, deoarece oferă oportunități majore de afaceri pentru Telekom Romania, pe doua linii de activitate. Pe de o parte vom crește calitatea produselor și serviciilor bazate pe cloud, care vor fi livrate de pe platforme Vblock către clienții mici și mijlocii, iar pe de alta, vom oferi versiuni customizate ale Vblock pentru companiile mari care dețin și operează propria infrastructură IT. Piața locală se orientează tot mai mult către cloud-ul hybrid, iar astfel putem oferi clienților posibilitatea utilizării Vblock în dezvoltarea și administarea  propriilor medii cloud, într-o maniera simplă și eficientă. În ambele cazuri, creșterea eficienței și reducerea costurilor operaționale pot fi usor masurate și demonstrate, ceea ce ma face să cred în succesul relației de afaceri cu VCE pe termen lung,” afimă  Ovidiu Ghiman, Chief Commercial Officer, Telekom Romania.

O echipă de 15 ingineri de la Telekom Romania participă deja la un program intensiv de pregătire și certificare VCE pe componente de infrastructură convergentă și cloud computing, la nivel de Sales, Pre-Sales, Implementare și Project Management pentru a putea oferi soluții tuturor solicitărilor din partea clienților.   “Telekom Romania este unul dintre liderii pieței ITC, iar Vblock este cea mai avansată platformă de infrastructură convergentă. Prin urmare, asocierea dintre Telekom Romania și VCE este naturală și ne permite să oferim calitate, agilitate și performanță clienților nostri din România, , declară Barry Cashman, President VCE EMEA.

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2017 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana