Zitec s-a mutat într-un nou sediu

Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicaţii online, s-a mutat la începutul acestei veri într-un sediu nou, care să corespundă standardelor de dezvoltare atinse de companie, precum și planurilor de creștere ale echipei pentru perioada următoare.

Noua locație Zitec se desfășoară pe o suprafață extinsă, de 920 de metri pătrați, într-o clădire modernă din centrul Capitalei – Phoenix Tower. Aceasta se află la o distanță de 5 minute de Piața Unirii și, respectiv, de București Mall.

“După cinci ani petrecuți în vechiul spațiu, am decis că este momentul să ne extindem într-o locație nouă, centrală, care să susțină planurile noastre de viitor, atât din punct de vedere al serviciilor pe care le dezvoltăm, dar și al activității intense de recrutare pe care o avem. În plus, am vrut să găsim un spațiu în care echipa noastră să fie mai creativă, relaxată și, bineînțeles, mai productivă”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Founding Partner Zitec.

Potrivit lui Lăpușan, noul sediu al companiei ocupă un întreg etaj în clădirea de birouri, al cincilea, astfel că spațiul de lucru este destul de generos cu cei 50 de membri ai echipei actuale.

Echipa se relaxează în The Grand Ballroom, The FunRoom sau în The Pac-Man room

Când ajungi la etajul cu pricina, ești întâmpinat de o mică parte din ceea ce înseamnă Zitec, și anume un perete acoperit de tehnologiile cu care lucrează compania. Cu cât explorezi mai mult noul sediu, te lovești de uși inspirate din Star Trek sau descoperi zone inedite, pline de culoare.

În afară de birourile mobilate modern și original, în linii simple, care aparțin managementului companiei și echipei de HR, dar și de cele două săli de ședință și de zona pentru servit masa, sediul Zitec dispune și de suprafețe de lucru de tip open space, precum și de trei zone de relaxare.

“Am simțit nevoia să ne mutăm într-un loc care să ne permită să continuăm să ne dezvoltăm, să primim noi colegi și mai ales să ne desfășurăm activitatea într-un mediu cât mai prietenos și familiar. Este foarte important pentru noi să ne facem echipa să se simtă confortabil la lucru, deoarece aici cu toții petrecem o bună parte din zi”, a explicat CEO-ul Zitec.

Astfel, termenul de joacă își găsește un nou sens în The Grand Ballroom, The FunRoom sau în The Pac-Man room (spațiu inspirat de jocul cu același nume), unde echipa Zitec se poate odihni, poate citi și, bineînțeles, se poate juca.

 

*Sursa foto: Fotografiile au fost realizate de Alex Axon, Chief Creative Officer Zitec

 

Submit your comment

Please enter your name

Your name is required

Please enter a valid email address

An email address is required

Please enter your message

*

ITChannel © 2018 All Rights Reserved

Designed by Iustin Vadana